Câtă modestie pentru fiul patronului Dan Șucu. A fost surprins în timp ce făcea asta

Câtă modestie pentru fiul patronului Dan Șucu. A fost surprins în timp ce făcea asta
  • Publicat:
  • Actualizat:

Odată cu venirea lui Dan Şucu în fruntea clubului Rapid, Dan Matei, unul dintre fiii magnatului, a fost cooptat în grupele de copii şi juniori ale clubului din Giulești.

Acum, băiatul lui Dan Şucu are şansa de a fi prezent pe gazon la fiecare meci de pe teren propriu al rapidiștilor, îndeplinind „funcția” de copil de mingi la partidele alb-vișiniilor.

El nu s-a sfiit să treacă la munca de jos și să care sticlele de apă pentru jucătorii giuleșteni.

Câtă modestie pentru fiul patronului de Rapid, Dan Șucu. A fost surprins în timp ce căra apă jucătorilor

Fiul lui Dan Șucu a fost prezent şi la duelul cu Sepsi, pierdut în prelungiri de giuleşteni, scor 0-1, rezultat care a produs haos sub Podul Grant, totul culminând cu demiterea antrenorului Cristiano Bergodi.

Băiatul acționarului majoritar de la Rapid nu are fițe de om de bani gata și îndeplinește fără să scrâșnescă orice ordin. Totul pentru ca Rapid să învingă pe cineva în acest play-off și să iasă din pasa neagră în care se află de ceva timp.

Astfel, la rugămintea antrenorului de portari Bogdan Lobonţ, băiatul finanţatorului a mers să-i ducă sticle cu apă portarului Marian Aioani.

Dan Matei Șucu, lacrimi sincere pentru Rapid

Dan Şucu a dezvăluit de curând că fiul său a suferit enorm după o remiză dramatică cu Farul, în Liga de Tineret, puştiul Dan Matei evoluând pentru juniorii celor de la Rapid. Acţionarul majoritar al giuleştenilor a anunțat că fiul său nu şi-a putut stăpâni lacrimile după rezultatul obţinut contra marinarilor.

„Nu a fost o zi tristă, a fost o zi îngrozitor de tristă pentru mine culminând cu tot ceea ce s-a întâmplat la Craiova. Am început ziua prost. La prânz a fost un meci al echipelor la categoria lor de vârstă, unde a evoluat și băiatul meu.

Rapidul a condus cu 2-0 pe Farul aproape tot meciul și au fost egalați pe final. Ultimul gol l-au luat în minutul 94. Băiatul meu a fost extrem de afectat. De aceea, nici nu a vrut să mai meargă cu mine la Craiova.

L-am lăsat acasă plângând și foarte supărat de ce s-a întâmplat cu Farul. El e foarte ambițios și a pus mult la suflet faptul că nu au reușit să o bată pe Farul și că au fost egalați în minutul 94.

Mi-am lăsat băiatul acasă în lacrimi și am plecat cu inima strânsă spre Craiova. Acolo am avut parte de o nouă surpriză neplăcută. Fotbalul nu a fost bun cu mine sâmbătă. Asta este viața și bineînțeles mergem mai departe”, a declarat Dan Şucu, conform Fanatik.

 

 

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×